1919-2004
Inframicrobiolog, profesor la Universitatea din Bucuresti, care a contribuit la metodele de stabilire a diagnosticului de laborator al virozelor (vaccinul antirugeolos) si in genetica virusurilor.
A publicat 400 lucrari stiintifice din domeniul virusologiei, publicate in reviste din tara si de peste hotare, mai ales in domeniul poliomelitei, herpesului, turbarii, hepatitelor virale, geneticii si patogenezei virale, diagnosticului viral, etc. Este autor sau coautor a 14 monografii, manuale si tratate de specialitate (unele din ele cu premii academice). S-a format ca specialist microbiolog si virusolog sub conducerea prof. dr. Stefan S. Nicolau, savant cu contributii numeroase in domeniu. In anul 1966 a fost numit seful Catedrei de Virusologie a Universitatii de Medicina si Farmacie - Bucuresti, catedra la care a fost pe rand, prin concurs, din 1946, preparator, asistent, sef de lucari, conferentiar, profesor universitar. In acelasi an a devenit si expert al Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Intre anii 1967-1994 a fost director al Institutului de Virusologie al Academiei Romane, unde a lucrat de la infiintarea acestuia (1949) ca sef de laborator, sef sectie, iar din 1953 ca director adjunct stiintific. In anul 1990 a intrat in politica ca independent si a fost ales senator. In anul 1994 devine presedinte al Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania.